CRONOFOR - Înregistrarea cronologiei intensității fructificației
pentru principalele specii forestiere din România


Tip proiect: initiativa de cercetare voluntara, de tip "citizen-science", fara finantare

Coordonator inițiativă: Ciprian Palaghianu



Descrierea proiectului


Fructificația abundentă reprezintă o strategie reproductivă a speciilor de plante, caracterizată printr-un comportament sincronizat al indivizilor unei populații în direcția producerii de cantități mari de flori, fructe sau semințe, cu o anumită periodicitate. Acest proces sincronizat și cu rezultate cantitative foarte variabile prezintă o mare importanță practică pentru silvicultori. Informațiile referitoare la variabilitatea producției de semințe pot fi folosite pentru planificarea aplicării tratamentelor silviculturale, ținând cont de faptul că tăierile de regenerare trebuie sincronizate cu anii de fructificație abundentă. În consecință silvicultorii ar trebui să colecteze aceste informații și să țină cont de ele în activitatea desfășurată.

Înregistrările referitoare la fructificația arborilor au fost efectuate și folosite în trecut, dar în ultimele decenii aceste informații nu au mai fost colectate sau arhivate de către sistemul silvic. De aceea, obiectivul principal al inițiativei CRONOFOR este construirea unei cronologii a fructificațiilor abundente pentru principalele specii forestiere din România (molid, brad, stejar și gorun). Datele referitoare la fructificație vor fi preluate de la observatori independenți sau de la unitățile silvice și apoi vor fi prelucrate, verificate și încărcate într-o bază de date care va fi disponibilă online atât practicienilor cât și cercetătorilor din domeniul forestier.

Fiecare înregistrare conține informații de bază referitoare la caracterizarea evenimentului de fructificație: specia, anul observației, intensitatea de fructificație (un indice cu 5 trepte de intensitate) și date necesare localizării geografice a observațiilor. Proiectul urmărește să crească interesul silvicultorilor față de evenimentele de fructificație prin crearea unei platforme funcționale disponibile online, care ar putea să fie dezvoltată ulterior prin mijloace de tipul “citizen-science” sau prin integrarea informațiilor în aplicații GIS. Informațiile furnizate de o astfel de bază de date ar putea fi utile și pentru alte proiecte care ar putea să determine, de exemplu, cum speciile lemnoase își adaptează strategiile reproductive la modificările climatice.





Variabilitatea fructificațiilor abundente (Vacchiano et al, 2018)




Ce date despre fructificațiile abundente ale speciilor forestiere ne intereseaza :

  • specia
  • anul observației
  • intensitatea fructificației (0,1,2,3,4 unde 0 - lipsă fructificație ... 4 - fructificație abundentă)
  • coordonatele GPS ale zonei
  • alte observații legate de localizare sau specificul observației

Unde trimiteți datele :


email: cpalaghianu@usv.ro






Articole relevante:




CONTACT

Facultatea de Silvicultură Suceava

Dr. Ciprian Palaghianu

Email: cpalaghianu@usv.ro



CRONOFOR - Înregistrarea cronologiei intensității fructificației pentru principalele specii forestiere din România

http://www.silvic.usv.ro/cronofor/